O ZI LA FERMA AGRICOLĂ

Scopul proiectului

  • Stârnirea interesului elevilor față de o meserie (tradiţională) prin încercarea / exersarea acestuia
  • Educarea viitorilor consumatori pentru o hrană sănătoasă, produsă local
  • Îmbunătăţirea competitivităţii copiilor (pentru a face faţă noilor provocări), prin identificarea răspunsurilor pentru actualele cerințe (trend mondial), care pot contribui eficient şi la sănătatea lor
  • Dobândirea de noi cunoștințe referitoare la protecția mediului 
  • Antrenarea tinerilor pentru accesarea reuşită a piaţei muncii


Grupa țintă

  • Clasele I-XII (inclusiv școli profesionale din județul Satu Mare
  • Cadre didactice/învățătoare/diriginți
  • Agenţi economci din domeniul agriculturii şi a industriei alimentare


Activităţile proiectului

  • Implicarea elevilor în activități de o zi, reale, practice, adică în munca cotidiană a fermierilor. Elevii se vor organiza în grupe de 4-5 şi se vor implica efectiv în activităţi practice
  • Se va urmări cunoașterea modelelor de agricultură modernă, dar şi cea tradiţională
  • Folosirea utilajelor agricole, cultivarea legumelor şi a fructelor, creşterea animalelor, folosirea utilajelor şi a reţetelor din industria alimentară
  • Recoltarea și degustarea produselor finite specifice fermei (de ex. cules de mere, de struguri, de porumb, etc.)
  • Procesarea materiilor prime în produse finite( lactate, conserve, mezeluri, ulei, vin, etc.)
  • Pregătirea şi asigurarea mesei pentru întreaga clasă, pentru ziua curentă
  • Conștientizarea acțiunilor în viitor a copiilor/tinerilor și a cadrelor didactice, stabilirea unor proiecte de parteneriat strategic cu o școală parteneră
  • Preocuparea tinerilor cu noile tendinţe pt. un viitor durabil (protecţia mediului, biotehnologie, cooperare în reţea / în breaslă)


Durata proiectului

  • O zi la alegerea clasei pe perioada fsemestrului II al anului şcolar 2017-2018  (implementarea programului pe o perioada de probă)
  • După o evaluare a perioadei de probă, dorim să  implementăm un program special pentru vacanța de vară 2018, precum şi un program pentru anul şcolar 2018-2019


Posibilitati de inscriere

Anunţarea intenţiei de participare se poate face personal de catre diriginte / profesorul coordonator la sediul fundatiei sau online printr-o rezervare a unei date in calendarul programului. Astfel se acorda o saptamana pentru confirmarea locului rezervat, timp în care este nevoie de o intalnire personala intre profesor si coordonatorul programului. Profesorul coordonator va comunica si tipurile de ateliere alese, in momentul confirmarii participarii.

Contributii

Pentru organizarea optima a atelierelor este necesara o contributie financiara din partea participantilor (convenită de comun acord). In cazuri bine întemeiate se poate discuta despre posibilitatea, unei forme de contribuţie in alimente (legume, faina, ulei, etc.) Totodata se pot găsi (cu un efort comun) soluţii individuale, ca aceasta contributie să fie finanţată de către terţi (şcoli, primarii, antreprenori).

Important de adăugat:

  • Aceste ateliere raspund si programului propus de Ministerul Educatiei , “ Scoala altfel” si doresc  implicarea tuturor elevilor si a cadrelor didactice din ciclul primar, gimnazial, liceal si profesional din judetul nostru. 
  • La aceste ateliere profesorii au posibilitatea sa observe si sa puna in valoare talentele si capacitatile elevilor in diferite domenii, nu neaparat in cele prezente in curriculum national si sa stimuleze participarea lor la actiuni variate, in context nonformale.
  • Profesorilor li se elibereaza adeverinta de participare la programe extracurriculare.

Informatii suplimentare: Coordonator proiect: Boros Hermina (mobil: 0771-305913)