Gândire comună – o colaborare în continuă reînnoire
Tehnica nu înseamnă doar cunoștințe care pot fi învățate – este o fundație solidă pe care se clădește viitorul și un prim pas în formarea personalității tinerilor. Un copil care intră în contact cu tehnica își dezvoltă îndemânarea, răbdarea, încrederea în sine, creativitatea, spiritul de decizie, capacitatea de a lucra în echipă și, mai presus de toate, gândirea independentă. Iar bucuria reușitei nu lipsește: aceea de a crea singur, prin propriile cunoștințe și abilități, un produs concret, pe care îl poate ține în mână. Toate aceste competențe îi vor fi de mare folos în viitor și îl vor ajuta să se descurce mai bine în viață.
Fundația Hans Lindner și Technische Akademie din Schwäbisch Gmünd colaborează deja de trei ani. Acest parteneriat a fost posibil datorită celor două regiuni – județul Satu Mare și districtul Ostalbkreis – care lucrează împreună de peste un deceniu pentru viitorul tinerilor, atât în Germania, cât și în România. În ultimii ani, colaborarea s-a construit și continuă să se dezvolte pe baza unor obiective comune și a unui dialog constant. Numeroase discuții și întâlniri față în față au contribuit la dezvoltarea unor noi proiecte și idei, iar vizitele reciproce au consolidat puternic parteneriatul.
Anul trecut, reprezentanții fundației au călătorit pentru prima dată la Schwäbisch Gmünd, unde au descoperit oportunitățile pe care le oferă sistemul german de educație în domeniul tehnic. Membrii fundației au avut ocazia să cunoască activitățile de zi cu zi ale Technische Akademie, să discute cu oamenii care învață și lucrează acolo și să viziteze EULE Wissenwerkstatt (Atelierul Cunoașterii), unde copiii participă la ateliere după orele de școală. De atunci, partenerii germani au sprijinit fundația cu echipamente și utilaje moderne, care sunt utilizate în mod constant în cadrul atelierelor Clubului de Tehnică din Satu Mare.
În luna septembrie, reprezentanții Technische Akademie – directorul Michael Nanz și colegul său Tobias Nagel, din partea EULE Wissenwerkstatt – au vizitat, la rândul lor, fundația. Aceștia au petrecut câteva zile pline de experiențe la Satu Mare și în împrejurimi și au asistat, totodată, la una dintre sesiunile Clubului de Tehnică. Copiii lucrau atunci la un produs mai complex, pentru realizarea căruia nu doar că au pus în practică cunoștințele dobândite până în acel moment, ci au avut ocazia să utilizeze și noile imprimante 3D și mașina de gravat cu laser, primite ca donație din Schwäbisch Gmünd. Oaspeții germani au constatat cu satisfacție cât de îndemânatic și, totodată, din ce în ce mai independent folosesc copiii aceste unelte și echipamente.
Oaspeții germani au mai fost întâmpinați și de către Dl. Csaba Pataki, președintele Consiliului Județean Satu Mare, cu care au trecut în revista rezultatele cooperării și, în același timp, au discutat și despre noi planuri. În aceeași zi, a mai avut loc o ședință de lucru, de data aceasta la Carei, urmată de vizita la uzină. Liderii companiilor Steiger și Polipol au organizat acest eveniment, considerând extrem de important ca tinerii, adică noua generație de elevi, să aibă cunoștințe tehnice de bază, astfel încât ei și-au exprimat dorința să susțină activ și realist cooperarea și inițiativele în acest domeniu a celor două județe infrățite.
Colaborarea din ultimii ani s-a dovedit până acum rodnică și promițătoare, iar partenerii au convenit să o continue, cu scopul de a atrage cât mai mulți elevi din județul Satu Mare către activitățile tehnice și educaționale. Dacă urmărim cu adevărat binele și fiecare dintre noi contribuie cu ceea ce știe să facă cel mai bine, putem fi siguri că roadele muncii comune se vor vedea în viața unui număr tot mai mare de tineri care își doresc să devină independenți și să își construiască propriul viitor. Iar acest lucru contează, pentru că este în interesul tânărului, al familiei sale și al întregii comunități.
https://www.fundatiahanslindner.ro/index.php/stiri-ro/496-gandire-comuna-o-colaborare-in-continua-reinnoire#sigProIdb1335bd5d7
