"Casa Tehnicii" - Actualități:
"Nu-l arunca ușor! Regândește-l, montează-l, repară-l"
-Sustenabilitatea în practică-
Acesta a fost motto-ul ultimei sesiuni de la Casa Tehnicii (un proiect al Fundației Hans Lindner), care s-a desfășurat în spiritul seriei de programe "Săptămâna Verde" a școlilor, sub egida sustenabilității. Au participat elevii clasei a V-a de la "Liceul Teologic Romano-Catolic Hám János ", însoțiți de profesoara lor, Koczinger Éva.
Elevii au învățat mai întâi despre esența sustenabilității printr-o prezentare interactivă: deciziile și acțiunile noastre să se bazeze pe utilizarea resurselor noastre naturale și sociale într-un mod care să răspundă nevoilor noastre actuale, dar să nu pună în pericol oportunitățile generațiilor viitoare.
După expunere, au urmat exerciții practice, în timpul cărora elevii au activat în grupuri, în mai multe puncte de lucru. Unii au remodelat și decorat genți de pânză, alții au fost ocupați cu repararea bicicletelor, instalarea de încuietori pentru ușă, prize și întrerupătoare electrice, iar în bucătărie se preparau prăjituri de casă. Apoi grupurile s-au schimbat între ele, astfel încât elevii să poată încerca mai multe exerciții.
Organizatorii programului speră ca de acum înainte, elevii să privească altfel mediul lor, să-și aprecieze mai mult lucrurile, dar și pe cei care știu să repare, să fabrice și să asambleze obiectele noastre de uz casnic. Fundația Hans Lindner așteaptă în continuare, ca elevii să se înscrie, fie individual, fie cu clasa, și pentru celelalte programe destinate elevilor. Acstea sunt oportunități excelente pentru dezvoltarea competențelor, și pot contribui alegerea profesiei. Acesta este modul în care o experiență tangibilă poate deveni într-o zi o convingere. Acesta este, de asemenea, un fel de sustenabilitate.
Casa Tehnicii - experiența, pe care să nu o ratezi!
https://www.fundatiahanslindner.ro/index.php/stiri-ro/426-casa-tehnicii-actualitati#sigProId2eac40328d
