
Cluburi tehnice atractive pentru elevi – în Satu Mare și județ –
Așa cum a informat recent presa locală, cluburile tehnice pentru elevi, organizate de Fundația Hans Lindner, au fost reluate cu succes.
Activitățile au debutat la Casa Tehnicii a fundației (str.Crișan nr.31 Satu Mare) și au continuat a doua zi la Școala Gimnazială din Viile Satu Mare, prin ateliere demonstrative captivante.
Prin aceste cluburi, organizatorii propun o abordare socială inovatoare: dezvoltarea competențelor tehnice ale elevilor, sprijinirea lor în alegerea conștientă a unei cariere, precum și în formarea încrederii și a independenței în viața de zi cu zi.
Sunt oferite aproape toate resursele necesare: ateliere fixe și mobile, unelte, materiale, planuri desenate și sprijinul meșterilor fundației. Activitățile sunt variate și complexe – elevii lucrează cu lemn, metal, plastic și componente electronice. Astfel, au ocazia să descopere materiale și tehnici de prelucrare și asamblare, dar și să experimenteze bucuria de a crea obiecte utile, pe care le pot lua acasă.
Scopul proiectului este de a oferi elevilor, atât din mediul urban cât și rural, șansa de a-și construi viitorul și pe bază de experiență practică, nu doar teoretică. Dezvoltarea abilităților practice și învățarea prin implicare directă sunt esențiale pentru formarea unor tineri capabili să găsească soluții reale la probleme concrete.
Pentru realizarea acestui proiect sunt necesare: ateliere echipate, meșteri pricepuți, idei de produse, materiale și sprijin financiar. Acest sprijin nu vine din partea școlilor, nici din bugete publice sau organizații civile, ci presupune implicarea firmelor locale și a comunității, care, pe termen lung, vor beneficia de o forță de muncă calificată și motivată. În acest sens, Fundația Hans Lindner desfășoară o campanie activă de solidaritate locală.
Atelierele tehnice ale Fundației Hans Lindner, (în formă permanentă și mobilă) sunt deschise tuturor elevilor din clasele V–XII, atât individual, cât și în grupuri organizate din școlile județului Satu Mare – în cadrul programelor „Școala Altfel”, „Săptămâna Verde”, ca activități complementare pentru orele de fizică sau tehnologie sau în timpul vacanțelor.
Tot ce trebuie să facă cei interesați este să se înscrie, să facă o programare și să achiziționeze un abonament. Cei care se înscriu vor primi toate detaliile legate de condițiile de participare.
Înscrieri: Boros Hermina, mobil/whatsapp: 0760723224
https://www.fundatiahanslindner.ro/index.php/actual-ro/444-cluburi-tehnice-atractive-pentru-elevi#sigProIdab008389f9